Dragobete, sărbătoarea Românească a dragostei

0

Cred că este bine să avem cât mai multe sărbători. E bine să avem cât mai multe prilejuri de bucurie. E bine să ne colorăm intens existenta care de multe ori poate fi mult prea ternă, prea monotonă sau pur și simplu gri în gri. Nu este rău să importăm și să împământenim sărbători ale altor popoare – ba chiar poate fi o notă de exotism – trecând peste caracterul lor pur comercial.

Dar, este păcat să nu ne cunoaștem tradițiile noastre, cele care ne definesc spiritual, serbările bunilor și străbunilor noștri, care, nu pot fi depășite nici de mersul timpurilor, nici de evoluția tehnicii secolului XXI, din simplu motiv că ele au izvorât din strânsa legătura a omului cu natura, care își va păstra întotdeauna ritmul său neschimbat.
Este păcat că a cam intrat (de mult) în uitare Dragobete zis și Dragomir, Iova, Iovan Dragobete, Cap de Primăvară – tânărul zeu al dragostei din panteonul mitologiei milenare românești, un corespondent similar divinităților antice ale dragostei și naturii, precum Adonis, Eros, Telepinus, Osiris, Cupidon, Kupalo ș.a.

Așa îmi încheiam postarea din 2 februarie 2017 despre „Valentin´s Day”, un fel de preambul pentru postarea de față, dedicată sărbătorii românești de DRAGOBETE…

Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispoziții.
În lumea satului românesc, până la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 și 28 februarie sau pe 1 [1] și 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile și mituri”. Probabil că, în vechime, 24 februarie marca începutul primăverii, ziua când natura se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își fac cuiburi, iar omul trebuia să participe și el la bucuria naturii.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.
În fiecare an în data de 24 februarie românii sărbătoresc ziua iubirii, Dragobetele (care mai are și alte nume, de la o regiune la alta: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion/Sântion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Drăgostițile”, ”Logodna sau însoțitul paserilor”, „Năvalnicul”- o alta tradiție spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită Năvalnic, de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce și ei cărările, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”).

Data de 24 februarie nu a fost aleasă întâmplător. Este ziua care marchează începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele era ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.
Dragobetele (presupus a fi fiul Babei Dochia) este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.

Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri. Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor, românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat „zânul dragostei”, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce „se logodesc” în această zi.
Ziua de Dragobete („Micul dicționar academic”, atestă folosirea cuvântului din anul 1774) cade în fiecare an pe 24 februarie și este asociată nu doar cu iubirea, ci și cu începutul primăverii (marca simbolic inceputul acesteia), începutul unui an mai bun din punct de vedere sentimental. Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată și interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui.

1 2 3
Share.

About Author

„Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”

Leave a Reply

Powered by themekiller.com