Mistificare și adevăr privind denumirea sărbătorii Nedeii de pe muntele Găina.

0


Ca apartenență națională – fapt cu implicații deosebite asupra pozițiilor, teoriilor și punctelor de vedere susținute, a scopurilor urmărite -, cei cere au abordat problematica acestei nedei exceptându-i pe români, au fost maghiari, francezi, germani, italieni etc. Din punct de vedere cantitativ, cea mai mare parte a abordărilor privitoare la sărbătoarea de pe Găina aparține maghiarilor și românilor.


Problemele privitoare la această nedeie s-au disputat în principal între maghiari și români, marea majoritate a autorilor străini preluând, fără a opera prea multe modificări sau interpretări critice, punctele de vedere vehiculate de maghiari.


În Europa ultimelor două secole, atât specialiștii cât și publicul larg au știut extrem de puțin despre această nedeie, fapt ce a făcut posibil ca unii autori să prezinte lucrurile deformat, tendențios. Popularitatea multora dintre punctele de vedere maghiare privitoare la această sărbătoare românească a fost facilitată de faptul că autorii maghiari și-au publicat de timpuriu lucrările în limbi de circulație internațională, astfel că de la început străinii nu au avut de ales, punctele de vedere românești rămânându-le mult timp necunoscute.


Această insistentă publicitate maghiară făcută nedeii de pe muntele Găina peste hotare avea în calcul – printre altele – și faptul că odată și odată îndoiala își va face loc până și în sufletele cele mai cumpănite. Chiar dacă „teoriile” vehiculate nu puteau convinge de la început pe cititorul european căruia îi erau adresate, cei ce le propagau plecau de la raționamentul că în conștiința acestuia se va strecura o bănuială cu privire la tezele respective, că lumea de bună credință – care nu cunoștea dedesubturile politico-naționale ale acestei propagande – se va întreba totuși: este posibil oare să fie false niște teze pentru care se face o propagandă atât de insistentă?


Seria atacurilor la adresa sărbătorii de pe muntele Găina și a românilor din zonă a fost deschisă la nivel european de maghiari.


Anul 1867, an cu consecințe nefaste pentru români, a stimulat considerabil producția editorială și publicistica maghiară, atacurile tendențioase. Acum se cristalizează linia „clasică” maghiară privitoare la nedeia românească, la denumirea sa, linie care va fi menținută și „modernizată” în timp, în funcție de cerințele și interesele de moment și de perspectivă, modificările survenite neschimbând cu nimic esența și trăsăturile de bază formulate inițial, scopurile urmărite. Cei 51 de ani de dominație maghiară asupra Transilvaniei (1867-1918) – în cadrul dualistei monarhii austro-ungare – au marcat o etapă distinctă în campania de denigrare a românilor, de contestare a originii lor daco-romane, a continuității în Transilvania, a originalității și valorii tradițiilor, culturii lor materiale și spirituale.


Într-un astfel de climat, pragmatismul istorico-etnografic, plecând de la identificarea adevărului cu cerințele utilului, a degenerat într-o practică în care utilul a tins să devoreze cu totul adevărul.

 

Rezultatul – la care spiritele integre ale științei istorice și etnografice, precum și cititorul onest asistă și astăzi cu consternare – sunt ficțiunile subtile, elaborate într-o manieră cazuistică de autori nu lipsiți de suprafață profesională, sau contrafacerile, toate având ca numitor comun substratul politic, național și cultural.


Firește, lipsind argumentele istorice și etnografice, baza științifică, astfel de teorii au trebuit să fie inventate, iar trecutul modelat conform scopurilor acestora. Între aceste invenții stranii, eronate și jignitoare, la baza cărora stau denaturarea realității, specularea unor lacune sau neclarități se numără și cele privind originea balcanică și primitivitatea acestei sărbători și a românilor din Munții Apuseni.

 

NOTE
1. Valeriu Pușcariu (Vicepreședintele „Turing-Clubului României”) – în articolul „Târgul de fete” de pe muntele Găina).


2. Expresia a pătruns și în alte limbi – engleză: The Maiden’s Fair.


3. Primele lucruri contestate românilor de elita culturală a ungurilor și acoliților lor, au fost autohtonia și continuitatea, mistificarea trecutului lor necunoscând limite. Ungurii ne-au atribuit cu o tenacitate care a ajuns să-i autoconvingă, o ascendență străină atât etnic cât, mai ales, geografic – predilecția lor oprindu-se prioritar asupra sudului Dunării.


4. Lipsa culturii istorice ne poate juca adesea feste, făcându-ne victimele unei propagande absurde dar tenace, menită, să transforme albul în negru și negrul în alb, adevărul în contrarul lui! 


5. Rămâne antologic răspunsul dat de un țăran român din părțile Sibiului unui sas, cu prilejul unei sărbători legate de colonizarea sașilor in Transilvania. Întrebat dacă și românii ar putea face o astfel de „sărbătoare”, românul i-a răspuns: „Noi nu avem ce să sărbătorim, pentru că nu suntem veniți de aiurea: noi suntem de aici”! (Ștefan Pascu, Istoria Transilvaniei, Blaj, 1944, p.40).

(va continua)

1 2
Share.

About Author

„Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”

Leave a Reply

Powered by themekiller.com