SFÂNTUL NICOLAE – MOS NICOLAE „Făcătorul de minuni”
Unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății – credem că cel mai popular sfânt! -, este in fiecare an pe 6 decembrie.
De origine grecească (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a învinge“), și laos, „popor“.
Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Nicolae de Mira e menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie.
Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din „Legenda aurea” a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.
Sfântul Nicolae din Mira (n.cca.280, Patara, Lichia, Asia Mică – d.6 decembrie 343/345 ?, Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale, Turcia), a trăit pe vremea tiranilor împărați Dioclețian și Maximilian (284-305).
Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan de timpuriu, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită săracilor fără să păstreze nimic!
S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”.
Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruia lumină şi har credincioşilor.
În vremea prigoanelor lui Diocleţian (n. între 236 și 245, Salona, Dalmația – d. în jur 312, Spalatum; a fost împărat roman de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305) împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.
Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre cei 318 participanți la primul conciliu ecumenic – Conciliul (Sinodul) de la Niceea (astăzi İznik, Turcia) din anul 325, convocat de împăratul Constantin cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus – n. 27 februarie 274 d.Hr., Naissus, Imperiul Roman – d. 22 mai 337 d.Hr., Nicomedia, Imperiul Roman de Răsărit, cunoscut sub numele Constantin cel Mare (greacă: Κωνσταντῖνος ὁ Μέγας) sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324, el a condus ca împărat unic). Acest prim Conciliu a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă (cu acest prilej s-au adoptat și 20 de canoane).
La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea (325), Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o „palmă”. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment.
După o viaţă aspră, dar plină de credinţă, a trecut la viaţă veşnică pe 6 decembrie 343, fiind înhumat în locul său de origine, Mira Lichiei, unde a şi păstorit ca ierarh. Din 9 mai 1087, moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, în sudul Italiei (în biserica catolică San Nicola), luate din Mira, de niște negustori italieni, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor (în anul 1087 regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor).Din cripta sa de la Bari izvorăște un lichid incolor, numit “Mana” sau “Santa Mana”. Episcopul amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvintează și apoi îl împarte credincioșilor.
Mâna stângă a Sf. Nicolae se păstrează în nord-estul Franței, iar moaşte ale mâinii drepte – fapt prea puțin cunoscut! –, de 400 de ani în România [2]!
Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.
Cum a ajuns mâna sa dreaptă în România? Există două explicații; prima, că un călător valah a luat cu sine, la bordul unei corăbii ancorate în portul Constanţa, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, pe care a dăruit-o Mitropoliei din Bucureşti; a doua, că mâna sfântului i-a fost trimisă lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin român, ca semn de preţuire pentru vitejia domnitorului împotriva musulmanilor [3]. Domnitorul român a donat-o bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din București, undeva în jurul anului 1600 [4].
Poporul român are mare evlavie faţă de Sfântul Nicolae. Cultul Sfântului Nicolae a reprezentat o trăsătură specifică a evlaviei ortodoxe a poporului român.
Aceasta explică faptul că întâlnim foarte multe biserici şi mănăstiri care au ca hram tot pe Sfântul Nicolae:
• Primele biserici închinate Sfântului Nicolae au fost ctitorite de cnejii români din Haţeg. Bisericile cu hramul Sf. Nicolae din Ţara Haţegului sunt cele din satele Densuş (Biserica Sf. Nicolae din Densuș, ortodoxă română și română unită), Leşnic, Ribiţa şi Hunedoara.
• O biserică foarte frumoasă cu hramul Sfântul Nicolae se află la Curtea de Argeş. Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş (reprezintă prinosul de mulţumire adus de voievodul Nicolae Alexandru Sfântului Nicolae, al cărui nume îl purta, pentru ajutorul pe care sfântul l-a dat în întemeierea primei Mitropolii a Ţării Româneşti sub Sfântul Iachint de la Vicina).
• Biserica Sfântul Nicolae din Timișoara, Zona Soarelui, ortodoxă română
• Catedrala Sârbă din Timișoara, ortodoxă sârbă
• Catedrala Sf.Nicolae din Oradea, română unită
• Biserica Sf.Nicolae din Densuș, ortodoxă română și română unită
• Biserica Sf.Nicolae din Șcheii Brașovului, ortodoxă română
• Biserica Sf.Nicolae Domnesc din Iași, ortodoxă română
• Biserica Sf.Nicolae din Suceava, ortodoxă sârbă
• Catedrala Sf.Nicolae din Miercurea Ciuc, ortodoxă română
• Biserica Sf.Nicolae din Odorhei, romano-catolică
• Biserica Sf. Nicolae din Cuhea, română unită
• Biserica Sfântul Nicolae din Brăila, ortodoxă română
• Catedrala Sf. Alexandru și Sf.Nicolae din Sulina, ortodoxă română
• Biserica Sfântul Nicolae din Constanta, ortodoxă română
• Biserica Rusă din București, ortodoxă rusă
• Domnitorul Neagoe Basarab, canonizat în rândul sfinţilor români, a ctitorit trei biserici tot cu hramul Sf. Nicolae: Biserica Sf. Nicolae din Turnu Roşu, cea din Zărneşti şi cea din Şcheii Braşovului
• o altă biserică reprezentativă cu hramul Sf.Nicolae este locaşul Sfântului Nicolae din Rădăuţi, ctitoria voievodului Bogdan I şi necropolă a primilor Muşatini
• voievodul Ştefan cel Mare a avut o evlavie deosebită faţă de Sf.Nicolae, zidind multe biserici cu hramul Sf. Nicolae
• Mănăstirea Probota, ctitoria lui Petru Rareş, are ca hram tot pe Sf.Nicolae
• Biserica Sf.Nicolae de la Dolheşti, ridicată de hatmanul Şendrea, cumnatul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Biserica Sf.Nicolae din Bălineşti, ridicată de logofătul Tăutul, arată în mod evident evlavia boierilor moldoveni faţă de acest sfânt
• Mănăstirea Dealu, situată aproape de Târgovişte, ctitorită de Radu cel Mare a fost închinată tot Sf.Nicolae
• binecredinciosul voievod şi sfânt Constantin Brâncoveanu a ridicat o biserică în Făgăraş tot cu hramul „Sf.Nicolae”
• Nicolae Mavrocordat a continuat tradiţia voievozilor ctitori de sfinte locaşuri în cinstea Sf.Nicolae, patronul său, prin ridicarea unei biserici în stil brâncovenesc la Bucureşti; ș.a.
Aceste doar câteva lăcaşuri de cult amintite ne arată clar cât de cinstit a fost și este Sf.Nicolae de noi, românii.
Aceste doar câteva lăcaşuri de cult amintite dovedesc cu claritate cât de cinstit a fost și este Sf.Nicolae de noi, românii.
Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.
În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident.
Sf.Nicolae este patronul spiritual al Greciei, Serbiei, Scoției, Rusiei, Țărilor de Jos (Belgia, Olanda și Luxemburg), al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari ș.a. Este un sfânt venerat de întreaga creștinătate.
Sfântul Nicolae este socotit, pentru binefacerile sale ,,apărătorul ortodoxiei”, „ocrotitorul copiilor”, ,,salvatorul marinarilor”, ,,ajutătorul săracilor”; el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi; el este, totodată, ocrotitorul pescarilor, farmaciștilor, parfumierilor, dogarilor, fetelor care urmează să se căsătorească, școlarilor, avocaților, dar și al celor care au fost nedreptățiți la judecată.
El este iubit şi aşteptat cu nerăbdare de toţi oamenii, indiferent de vârstă sau stare socială.
În viaţa socială, orice praznic creştin este un prilej de apropiere a oamenilor de Dumnezeu, care este ,,minunat întru sfinţii Săi”. Sărbătorile religioase sunt popasuri duhovniceşti şi momente de bucurie şi de solidaritate între noi toţi.
În noaptea dintre 5 spre 6 decembrie – praznicul cel mai aşteptat de toţi copiii din lume, dar nu numai de ei -, copiii obișnuiesc să își lase ghetele în fața ușii așteptând în speranța că vor primi cadouri constând, în general, în dulciuri.
În unele zone, copii îi lasă moșului apă sau morcovi pentru calul său. În multe regiuni ale României copiii cuminți găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie dulciuri și fructe, iar cei neascultători o nuielușă.
În Scandinavia, cu mult timp în urmă, Odin, zeul suprem, le aducea daruri copiilor, iar celor din nordul Germaniei, Zeul Thor, acesta conducea o caleaşcă trasă de două capre, Cruncher şi Cracker. La creştinii din Ghana, Moşul vine din junglă, iar în Hawaii, cu barca. Sania trasă de reni este încărcată cu daruri pentru copiii din Danemarca, stelele dăruiesc cadouri copiilor din Polonia, iar în Ungaria, îngerii le aduc celor mici bomboane şi nuieluşe. O cămilă tânără îl ajută pe Moş în Siria ș.a.
Tradiţia de a ne face daruri unii altora, de a bucura pe copii în noaptea de Sfântul Nicolae se păstrează încă din secolul IV, contemporanii Sfântului Nicolae au preluat de la acesta obiceiul de a oferi daruri (Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere).
Tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă [5]. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoară. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului.
Aproximativ 800.000 de cetăţeni români, dintre care peste 510.000 bărbaţi şi peste 280.000 femei, poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae.
Din onomastica feminină amintim: Niculina, Nicolina, Niculita, Niculiţa, Nicole, Nikole, Nicoleta. Nichi, Nikko, Nikka, Nikke, Nikki Nikky sau Niculăiţa.
Din onomastica masculină amintim Nicolae, Niculai, Neculai, Nicuşor, Niculae, Nic, Nik, Lae, Laie, Niklas, Nicolăiţă, Niculăiţă, Culae sau Nicholaus.
Tuturor, din inimă uarea „LA MULȚI ANI”!
NOTE
- Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.