OMAR [EBN EBRAHIM EL] KHAYYAM –
solitarul din Nișapur (Persia/Iran)
– cel mai popular poet persan din lume –
Omar Khayam/Khayyam – numele adevărat era Omar Ghiyat at-Din Abu I-Ftah Ibrahim al-Khayyam – (18 mai 1048, Nișapur, Persia/Iran – 4 decembrie 1131 (83 de ani)
Nișapur, Persia/Iran) a fost poet, scriitor (s-a păstrat o opera beletristică foarte prețuită în Iran, Nawruz-Nameth (Cartea Anului Nou), consacrată tradițiilor la sărbătorirea Anului Nou la musulmani), muzician, matematician (din 14 tratate ce i-au fost atribuite, lucrarea cea mai importanta este un tratat de algebra. Al-Djabra-val Mogha-bela/ Discuții asupra unor probleme de algebră (1070), trades in limbile europene încă din secolul trecut, în care a fost preocupat de de rezolvarea ecuațiilor cubice, fiind primul matematician care studiază acest subiect; a studiat și Elementele lui Euclid, fiind, cu precădere, atras de celebrul postulat al paralelelor, căruia încearcă să-i dea o demonstrație; a studiat și problema coeficienților binomiali, care apar în triunghiul lui Pascal ș.a. Lucrările lui Khayam vor fi cunoscute în Europa abia peste șapte secole…), filosof (avțnd largi cunoștințe de filosofie mai ales din gândirea Greciei antice) și astronom persan (în 1073, sultanul Malik-Shah I l-a invitat – era medic si astronom official al curții regale – să construiască, împreună cu alți mari învățați ai vremii, un observator astronomic. Aceștia au determinat lungimea anului solar cu o precizie de șase zecimale (apreciabilă pentru acea epocă). A fost directorul observatorului din Marv si a prezidat grupul celor opt astronomi care, in anul 1074, a efectuat reforma calendarului musulman, calendar care este mai exact decat cel Gregorian, adoptat în Europa cinci secole mai tarziu.
A fost una dintre cele mai strălucite minți ale Persiei, care face parte acum din patrimoniul culturii universal. Cel mai renumit savant al vremurilor sale a aprținut religiei islamice (sunit). Cunoscător al limbilor tadjikă, arabă și persană.
Și-a petrecut copilăria în orașul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat de învățații Șeic Mohamed Mansuri și, apoi, Imam Mowaffaq de Nișapur.
A avut o viață extrem de agitată, dacă ținem cont că a trăit în perioada formării Imperiului Selgiucizilor. Învățații se aflau într-o situație precară, fiind dependenți financiar de conducători sau de vreun mecena local. Însuși Khayam a scris, mai târziu, că a fost, în perioada tinereții, „martor al nimicirii învățaților, din care nu a mai rămas decât o mână de oameni, chinuită și puțin numeroasă. Asprimea soartei din aceste vremuri i-a împiedicat să se dedice perfecționării și adâncirii științei lor”.
Ca învățăcel în Nișapur, l-a legat o prietenie strânsă de Hassan bin Sabah, întemeietorul de mai târziu al sectei asasinilor, și de viitorul vizir al Imperiului Selgiucizilor, Nesām ol-Molk. Legenda afirmă că cei trei și-ar fi jurat sprijinul în cazul în care unul dintre ei ar fi urcat scara ierarhiilor. Nesām ol-Molk uită de această promisiune, odată devenit vizir, în 1063, și îl neglijează, în special, pe bin Sabah. Unul dintre adepții acestuia îl va ucide pe vizir, în 1092, se pare că din această cauză. Învățatului Khayam i-a fost încredințată, probabil și prin intermediul lui Nesām ol-Molk, importanta reformă a calendarului, care este finalizată în 1079.
După asasinatul din 1092, Khayam întreprinde un pelerinaj la Mecca, datorită, probabil, într-o oarecare măsură, și ostilităților pe care le simțise din partea cercurilor sunnite, care i-au imputat înlocuirea calendarului islamic, bazat pe fazele lunii, cu unul civil. În Nișapur domneau, la acea dată, neliniști provocate de cercuri religioase fundamentaliste. Doar după ce a dovedit, prin acest pelerinaj, dreapta sa credință, Khayam a putut activa ca profesor în orașul său natal.
A peregrinat prin diverse locuri: Samarkand, Ispahan, Merv.
Opera sa numără, cert, doar 712 versuri, grupate câte 4, respectiv 178 de catrene (robaiate) – față de Ferdousi, Gorgani și Nezami, care au scris zeci de mii de distihuri -, traduse în aproape toate limbile pământului. Multe au un conținut mistic, legat de mistica islamică (sufism).
Valoarea operei sale poetice eclipsează, în ziua de azi, faima sa de matematician și om de știință. Opera sa poetică a fost dată uitării timp de secole în cultura persană, doar sufiștii au prețuit mereu robaiatele sale (el este scriitorul preferat al lui Vladimir Putin). Iraniștilor europeni le revine meritul de a-l fi redescoperit pe poet pentru patrimoniul cultural al lumii.
Robayatul (sau rubayat) este denumirea catrenului persan. Cuvântul este de origine arabă și înseamnă „patru”. Robayatul are o forma deosebita, in sensul ca versurile 1,2 si 4 rimeaza intre ele, iar versul 3 ramane alb, acesta avand rolul de a exprima idea esentiala a catrenului. Robayatul a avut la inceputul sec IX d.H. o nuanta erotica, mai apoi mistica, pentru a deveni filozofica in lirica lui Omar Khayyam.
Pentru lectura robaiatelor sale recomandăm următoarea bibliografie (minimală):
• Omar Khayyam, Catrene, în traducerea lui George Popa, Colecția Poesis, Editura Univers, București, 1979.
• Kurt Scharf (îngrijitor de ediție): Die schönsten Gedichte aus dem klassischen Persien. Übertragen von Cyrus Atabay, München 1998 (2004).
• Poeme persane (Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Șabestari, Hafez). 2012. Traducere din limba persană și note: Otto Starck. Prefață: George Grigore. Editura Herald. Colecția Princeps.
•
Cităm mai jos câteva catrene (selectate subiectiv!), cu speranța că ele vor fi receptate cu plăcere.
„Pe covorul de țărână văd cum oameni își fac somnul.
Sub țărână văd cum oameni adormiră întru Domnul.
Cât cu ochii bat Deșertul-de-Neant, în orice parte,
Văd tot nenăscuții lumii și toți dușii-n somn de moarte …”