HomeCulturaArta si societateMihai Eminescu - fotografii recunoscute oficial

Mihai Eminescu – fotografii recunoscute oficial

O fotografie făcută la Praga, de cehul Jan Tomáš, în anul 1869 – la 19 ani – , în Piaţa Sf.Wenceslas, ce va reprezenta mai târziu portretul oficial al poetului.
Aşa îl cunoaştem noi pe Eminescu, aceasta era fotografia din cărţile de Limba Română: profil aproape sculptural, frunte înaltă, păr pe spate, papion. Nu ni-l putem închipui astăzi pe Eminescu altfel decât în fotografia lui Jan Tomáš din Praga.

Portretul care a fost considerat o bună perioadă de timp imaginea reprezentativă a poetului îi aparţine lui Franz Duschek, fotograf al Curţii, apreciat de clientela aristocrată a epocii, un fotograf ceh care-şi avea studioul pe Str.Franklin din Bucureşti. Fotografia a fost realizată în perioada 1880-1883, atunci când Eminescu avea în jur de 30-33 de ani, şi a fost publicată de Titu Maiorescu într-un medalion cu portretele membrilor asociaţiei culturale Junimea; acesta e şi motivul pentru care poetul a ajuns în atelierul lui Duschek. Portretul a fost folosit ulterior în volumul princeps intitulat Poesii, dar şi în revista „Familia”, la moartea lui Eminescu, în 1889.

A treia fotografie a lui Eminescu – la 35 de ani – este realizată la Iaşi, prin anii 1884 1885, în atelierul lui Nestor Heck. Împrejurările în care a avut loc vizita la atelierul lui Heck şi fotografierea sunt relatate de unul dintre prietenii poetului, A.C.Cuza (student la Berlin, aflat în vacanță): „În sfârşit, într-o zi, vara, profitând de bunele dispoziţii, l-am luat de pe terasa hotelului Traian din Iaşi pe Eminescu, împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V.Grigoriu, şi aşa, îmbrăcat în costumul său alb de vară, cum era, ne-am dus cu toţii la atelierul de fotografie Nestor Heck, strada Lăpuşneanu, nr. 42 unde a consimţit a se fotografia, însă numai în grup, alăturea de noi, ne-am aşezat împreună. După indicaţiile noastre însă, fotograful l-a scos numai pe dânsul, ceea ce nu puţin l-a supărat mai apoi, văzându-se amăgit ca un copil“.

Fotografie a poetului – la 37 de ani – realizată prin anii 1887-1888 de către fotograful Jean Bieling din Botoşani.

Notă: există și alte fotografii presupuse ale poetului, nerecunoscute oficial. Dintre toate aceste fotografii, numai patru sunt recunoscute ca portretele lui Eminescu (1-4, în ordinea postării), iar dintre cele patru, numai una a rămas în istorie (cea de la nr.1), confundându-se cu întreaga lume a poeziei sale. O fotografie multiplicată în miliarde de exemplare, însoţită de o certitudine: „Aşa a arătat Eminescu”!

La mormântul lui Mihai Eminescu

Prof.dr.Pădurean Dominuț

RELATED ARTICLES

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Similare

- Advertisment -