Mihai Eminescu – pe care George Călinescu l-a numit „poetul nepereche” – a văzut marea pentru prima dată în iunie 1882, pe vremea când avea 32 de ani. Acesta a poposit timp de 10 zile la Constanța pentru a face băi de mare, la recomandarea medicilor, în vederea tratării unei boli a picioarelor (ulcer varicos), ca să se „curarisească“ (în presa din București publicitatea susținea că „Marea face bine la tot“).
Ca să ajungi în acele vremuri la mare nu era ușor. De la București la Giurgiu Mihai Eminescu a mers cu trenul, apoi a luat vaporul până la Cernavodă. Prima cursă a pierdut-o așa că o noapte a dormit la un prieten de-al său. A doua zi de dimineață, s-a urcat din nou în tren la Cernavodă și a ajuns, într-un sfârșit, la Constanța. Podul de la Cernavodă, care făcea legătura între Dobrogea și restul țării, a fost inaugurat abia în 15/26 septembrie 1895.
Pe perioada cât a stat la Constanța, Mihai Eminescu s-a cazat la fostul Hotel D`Angleterre din zona istorică a orașului, pe locul căruia se află astăzi Hotelul Intim.
Eminescu a ocupat o cameră la mansardă, situată pe colț, de la ferestrele căreia marea i se înfăţişa în toată splendoarea. El s-a îndrăgostit iremediabil de frumusețea întinderii albastre a Mării Negre. De aici, de la mare i-a promis ceva iubitei sale și tot marea l-a inspirat să-și scrie testamentul artistic.
Melancolia poetului a fost alimentată de vederea mării, iar dorul de ființa iubită l-a făcut să scrie Veronicăi Micle o scrisoare la trei zile.
„Constanța este un mic orășel, dar îndestul de frumos. Viața e cam scumpă aici. Casele au oarecare eleganță, căci clădirile sunt din piatră pătrată. O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe întinderea mării. (…) Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, și rămân al tău. La anul să știi că venim amândoi aici“, scria „Luceafărul” la 16 iunie 1882 (în prima din cele trei scrisori pe care i le-a trimis).
Nu au apucat să se bucure împreună de întinderea nesfârșită a mării…
Mihai Eminescu n-a mai revenit la Constanța, dar amintirea mării l-a făcut să își compună testamentul literar. În decembrie 1883 îi este publicată poezia „Mai am un singur dor“, în care Eminescu mărturisește ultima sa dorință: să fie lăsat să să odihnească la malul mării:
„Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin. (…)
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi”.
La 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori – ora 3,00) în casa de sănătate a doctorului Șuțu, Eminescu se stingea din viață în condiții dubioase, interpretate diferit în mai multe surse. Mihai Eminescu a fost înmormântat la 17 iunie 1889 la Cimitirul Bellu.
Când Eminescu a murit, Veronica a așezat pe pieptul lui o cunună de „nu-mă-uita“. La scurt timp, ea s-a retras la Mănăstirea Văratic, iar după 50 de zile s-a sinucis cu arsenic…
Inițiativa ridicării unui monument al lui Eminescu la Constanța au avut-o profesoara, scriitoarea și traducătoarea Zoe Verbiceanu și strălucitul avocat, scriitor, jurnalist, primar și om politic al Constanței I.N.Roman, care îl cunoscuse în tinerețe pe Eminescu. Cei doi au constituit, în 1931, un comitet numit „Pro-Eminescu”, ce a desfășurat, timp de trei ani, o utilă și bogată activitate de popularizare a operei eminesciene și de strângere a fondurilor necesare ridicării monumentului.
Din nefericire, I.N.Roman a murit în 1931, înainte ca statuia să fie terminată.
Bustul, turnat în bronz [4], amplasat lângă Farul Genovez, pe un soclu din travertin, cu înălțimea de 3 m, a fost realizat în anul 1930 de către sculptorul Oscar Han și dezvelit în 15 august 1934 (orele 13,15), de Ziua Marinei, pe faleza cazinoului, în apropierea mării, în prezența regelui Carol al II-lea și a fiului său, principele moștenitor Mihai, care se aflau la Constanța cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei. La ceremonie au ținut discursuri contraamiralul Bălănescu, ministrul instrucțiunii publice Constantin Angelescu, academicianul I. Bianu și regele – a recitat prima strofă din poezia „La steaua”, iar corul prezent a intonat „Mai am un singur dor”.