SÂNZIENELE, cea mai mare și mai spectaculoasă sărbătoare păgână a anului și singura admisă, chiar cu numele ei, în calendarul creștin-ortodox!
Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica este sărbătorită de români în fiecare an pe 24 iunie. Este singura sărbătoare păgână pe care o regăsim în calendarul creștin-ortodox, un moment încărcat de magie, o sărbătoare a verii, a soarelui, a luminii pe pământ și în cer, a iubirii și a încercărilor de dezlegare a ursitei. Se crede că în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoși pot întâlni Sânzienele.
Străvechea sărbătoare a Sânzienelor are origini păgâne, precreștine, păstrează amintirea unei divinități preistorice a agriculturii, celebrată la solstițiul de vară. Sânziana, zeița agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate, a fost atestată cu numele de Sânziana în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureș, Bucovina și cu numele de Drăgaică în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei.
Sărbătoarea simbolizează începutul verii astronomice, sărbătorindu-se în apropierea solstițiului de vară. În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul [Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul). Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în evanghelia sa. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului Iisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului. Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie, se pare că a fost instituită după unii cercetători, spre a înlocui sărbătorile păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din perioada solstițiului de vară (22-23 iunie).
Ioan Botezătorul este una dintre figurile centrale ale creștinismului. Predicator ascet, a activat la vârsta adultă. Predicile lui poarta amprenta radicalismului esenian, anunțând iminența Apocalipsei și a Judecății de Apoi, îndemnând oamenii la pocăință, botez și ispășirea păcatelor. Se spune că a fost ucis, prin decapitare, din porunca tetrarhului Herodes Antipa. Cultul lui s-a dezvoltat, iar Biserica, atât în Răsărit, cât și în Apus, i-a consacrat câteva sărbători importante. Figura sa a fost evocată deseori în artele plastice, în muzică și în literatură. Ultima operă importantă a lui Leonardo da Vinci, pictata cu trei ani înainte de moartea artistului, îl reprezintă pe Ioan Botezătorul.
În mitofolclorul românesc este numit și Nănașul lui Dumnezeu.
Sărbătoarea cunoscută în popor și cu denumirea de Sânziene sau Drăgaica [prin Drăgaică se denumește atât numele zeiței, cât și cel al ritualului urmat la sărbătoarea acesteia. Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeițe neolitice, divinitate lunară, echinocțială și agrară, identificată cu Diana și Iuno în Panteonul roman și cu Hera și Artemis în Panteonul grec.
Dimitrie Cantemir – savant, istoric, geograf, etnograf, muzician (întemeietorul muzicologiei românești) – a dat culturii românești și universal lucrări de mare valoare. În Descrierea Moldovei (1716) aduce importante date despre genurile folclorice și muzica instrumentală, practicate la evenimente importante din viața omului: naștere, nuntă, înmormântare. Consemnează obiceiurile și datinile noastre străbune, cântările rituale (Călușari, Drăgaica), cântecele (Doina) și jocurile moldovenești (Hora). Prima descriere a obiceiurilor legate de figura Drăgaicei în Moldova provine de la Dimitrie Cantemir: „Drăgaica pare să arate numele (Zeiței) Ceres: într-adevăr, în timpul când grânele încep să se coacă, se adună toate fetele din satele vecine și aleg pe cea mai frumoasă și cea mai chipeșă dintre ele, dându-i numele de Drăgaică. Pe aceasta, încoronând-o cu o cunună de spice, împodobită cu mai multe marame brodate cu măiestrie o însoțesc cu mare alai pe ogoare. Împodobită astfel, întinzând mâinile și punând maramele în bătaia vântului, încât pare să zboare, Drăgaica se întoarce de la câmp acasă, străbătând cu cântece și dansuri toate satele prin care trecuse cu alaiul, înconjurată de toate celelalte fete care o numesc deseori, în cântece deosebit de frumoase, sora și stăpâna lor”(Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldavie, București, Editura Academiei R.S.R., 1975, III, I)].
Este cea mai mare și mai spectaculară sărbătoare păgână a anului și singura admisă, chiar cu numele ei, în calendarul creștin-ortodox. După cum se vede, acest cult precreștin a fost foarte puternic din moment ce supraviețuiește chiar și în zilele noastre.
Sânzienele (Galium verum) sunt printre cele mai iubite flori de către popor, de aceea numele lor a fost dat celei mai vechi și importante sărbători românești a solstițiului de vară [Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În flora României, sânzienele sunt plante erbacee din familia Rubiaceea, flori de câmp, galbene-aurii, cu inflorescențe mărunte, pline de polen aromind puternic a fân și a miere. La cea mai mică atingere, din ele se scutură o ploaie fină de aur, pentru că sunt florile solstițiului de vară, iubitoare de soare, iar viața lor este scurtă, de numai doua-trei săptămâni, atâta vreme cât astrul zilei se află în tăria lui. În flora României cele două varietăți de plante, sânziana galbenă (Galium verum L.) și sânziana albă (Galium mollugo L) cresc prin fânețe și livezi, pe marginea drumurilor, prin păduri și pe lângă garduri.
Planta are două denumiri zonale: sânziana (Oltenia, Banat. Transilvania, Bucovina, Maramureș, nordul Moldovei) și drăgaica (Dobrogea, Moldova de sud și centrală, Muntenia). Imaginea lor suavă le-a făcut Doamnele Florilor, Sânt-zianele (Sfintele zeițe sau zâne), poate și pentru că parfumul lor nu seamănă cu al nici unei alte flori și, totuși, îl înglobează pe al tuturora. Sânzienele sunt între cele mai îndrăgite plante din flora României; florile, frumos mirositoare, tulpinile, semințele si rădăcinile au numeroase utilizări in medicina si cosmetica populară, în obiceiurile și actele magice împlinite in ziua înfloririi, 24 iunie, solstițiul de vară]; Sânzienele, zâne bune, (numite și Nedeia sau Drăgaica).
Drăgaica sau Sânziana, numită în diferite zone etnografice Dărdaica, Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstițiului de vară și s-ar desfăta, cântând și dansând, împreună cu alaiul său nupțial format din zâne fecioare și fete frumoase, peste câmpuri și păduri. Acest dans are valențe tămăduitoare. Manifestările cultice de altădată, de cinstire a zeiței agrare, au devenit ocazii de întâlnire și cunoaștere a tinerilor în vederea căsătoriei și, apoi, vestite târguri, bâlciuri și iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Printre cele mai renumite târguri se numără cele de la Buzău, Focșani, Câmpulung Muscel, Buda, din județul Vrancea, Ipotești, județul Olt, Pitești, Cărbunești, județul Olt, Giurgeni, județul Ialomița, Broșteni, județul Mehedinți, și, cel mai cunoscut, cel de pe Muntele Găina.
Sărbătoarea este una cu totul specială, ținându-se altădată o noapte și o zi. Noaptea de Sânziene este una cu adevărat magică – este noaptea focurilor de vară fiindcă este vară în cer și pe pământ, în suflete și trupuri, este anotimpul dragostei și al vieții plenare.