HomeCURIOZITATICAZINOUL - monumentul simbol al orașului Constanța

CAZINOUL – monumentul simbol al orașului Constanța

O ruină de lux, o palmă pe obrazul Constanței și al guvernanților!…

CAZINOUL DIN CONSTANȚA (actual, a treia construcție) a fost proiectat de arhitectul Daniel Renard, în stil Art Nouveau. La 23 iulie 1903 primarul Cristea Georgescu (liberal) a semnat contractul cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea noului Cazinou (tot acestuia – român după mamă, elvețian după tată – i se datorează proiectarea Pavilionului restaurant din faţa Cazinoului/Acvariul de astăzi, Hotelului Regina – Intim), Hala Pieţei/demolată, complexului administrativ de lângă gara veche – Prefectura, Palatul regal şi Tribunalul), biserica din Hârşova). 


Venind la putere (1905) conservatorii l-au înlocuit pe Renard cu arhitectul Petre Antonescu. Revenirea liberalilor la putere (1907 – 1908) îl readuce în fruntea lucrărilor pe Renard. să-şi reimpună stilul Art Nouveau. Acesta este contextul în care fundațiile clădirii au fost modificate de trei ori.
După câțiva ani de lucrări (care au costat 1.300.000 de lei) superba construcție a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand.


Cazinoul are o istorie bogată, nelipsind episoadele în care a fost bombardat (atât în 1916, cât și in 1941), când a fost reparat, extins, reamenajat (1912, 1923, 1928, 1934, 1947, 1951, 1974, 1987), când a fost transformat în Casa de Cultură a Sindicatelor (1947) sau când a fost abandonat (din 2010 – pana acum/oare pana cand?!).


În prezent, Cazinoul din Constanța este transferat la Guvern, la Compania Națională de Investitii care are deja alocați banii pentru reamenajarea lui și, deși s-a declarat un câștigator în urma unei licitații, jocul (legal!) al contestațiilor nu face decât ca timpul sa-l ruineze și mai mult. 
„Cazinoul nu are electricitate, nu are apă, nu are încălzire și are geamurile sparte… au intrat porumbei care au făcut vraiște peste tot. (…) S-a făcut, într-adevăr o licitație, dar din cauza legislației actuale, cu contestări, nimeni nu poate să facă nimic.(…)”


Autorul acestor rânduri, arh.Radu Cornescu, este și inițiatorul unei petiții online adresată primului ministru al României, Dacian Cioloș, prin care îi cerea acestuia – fără nici un rezultat! – să caute o soluție de atribuire directă a misiunii de reabilitare a Cazinoului din Constanța.


Din această petiție pentru reabilitarea Cazinoului (aprilie 2016) cităm următorul fragment: „Nori negri s-au adunat asupra Cazinoului din Constanța. Clădirea-simbol a orașului a ajuns o ruină, deși e catalogată, conform legilor țării, ca monument arhitectural, fiind notat în Lista Monumentelor Istorice cu codul LMI CT-II-m-A-028801, litera A mare din cod reprezentând categoria de cea mai mare importanță. Cazinoul, realizat în stil Art Nouveau, avandu-l autor pe arh. Daniel Renard, a fost inaugurat cu fast în 1910, fiind cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României.

Anghel Saligny a coordonat lucrarile care au smuls din mare o fâșie cu o lățime variând între 40 și 60 de metri, culminând cu un un promotoriu pe care a fost amplasat Cazinoul și, montând ziduri de sprijin la limita dinspre mare, a făcut umpluturi masive de pâmânt și a realizat o faleză cuprinzând parcul și o arteră de cornișă care a rămas și la ora actuală principala zonă de promenadă a orașului”.


Monumentul simbol al orașului se află într-o stare de degradare avansată și este amenințat de continuarea acestei situații în urma anulării licitației de atribuire a lucrărilor de refacere, determinată de căile întortocheate ale justiției românești, pe baza hotărârilor căreia s-a stopat orice activitate benefică.


Cel mai frumos edificiu al Constanței a avut parte de numeroase avataruri, ajungând astăzi într-o stare de degradare greu de înțeles și acceptat!
În 16 aprilie 2016 sm publicat pe pagina mea de facebook o suită de fotografii ce arătau starea de degradare accentuată în care se afla Cazinoul din Constanța.


Suntem în 2019 și starea de degradare a acestuia este și mai accentuată! 


Prof.dr.Pădurean Dominuț

RELATED ARTICLES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Similare

- Advertisment -