Românca Vera Atkins, cea mai importantă femeie spion din timpul celui de-al doilea război mondial

0

„Secretele Verei Atkins” o nouă carte, este prima carte care prezintă faptele – cât de multe au putut fi adunate la momentul la care a fost scrisă – fără interpretări. Sarah Helm a pus accentul pe impresionanta muncă detectivistică pe care a dus-o Vera după război pentru a afla ce s-a întâmplat cu agenții secției F care nu s-au mai întors după eliberarea Franței. „Vera a părăsit Baker Street pe 8 Ianuarie 1946, având asupra ei o listă de 52 de agenți SOE dați dispăruți, majoritatea de la Secția F.12 dintre agenții Secției F dați dispăruți erau femei. I se acordaseră 3 luni pentru a descoperi ce se întâmplase cu ei”.

Evident, trei luni sunt mult prea puține, așa încât termenul a trebuit să fie prelungit, și prelungit din nou, iar principala problemă pe care o avea Vera Atkins era să nu se descopere că, pe perioada când a fost adjunctul Secției F, era cetățean român, adică cetățean al unei națiuni dușmane. Mai ales că dezastrul unor misiuni in Franța cu greu putea fi pus exclusiv pe seama neatenției, sau mai degrabă a prostiei agenților din Marea Britanie.

Vera a demarat de una singură o anchetă, a plecat de buna voie in Germania, pentru a interoga oficialii naziști si gardienii care se ocupaseră de lagărele de concentrare, investigând motivele și împrejurările în care dispăruseră 118 agenți britanici, dintre care 16 femei, care nu se mai întorseseră în Anglia după încheierea războiului. Aceste pierderi au făcut-o să sufere enorm …

A stat mai bine de un an acolo încercând să dea de urma agenților pe care îi pregătise sau de rămășitele lor. Mulți dintre ei fuseseră uciși în lagărele de concentrare naziste. „I was probably the only person who could do this” („Probabil că eram singura persoană care putea face asta”) a declarat ea ulterior presei. „You had to know every detail of the agents, names, code names, every hair on their heads, to spot their tracks”. („Trebuia să cunoști fiecare detaliu cu privire la fiecare agent, nume de cod, fiecare fir de păr din capul lui, să identific urmele lui la fața locului”).

Printre aceștia se numărau agenți de primă mână: Yolande Beekman, Andree Borrel, Madeleine Damerment, Vera Leigh, Gilbert Norman, Sonya Olschanezky, Eliane Plewman, Diana Rowden, Francis Suttill, Noor (Nora) Inayat Khan (agentă britanică de origine indiană) Violette Szabo. „I could not just abandon their memory” („Nu le-am putut abandona memoria”) mșrturisea ea țntr-un interviu „I decided we must find out what happened to each one, and where”(„Am decis că trebuie să aflu ce s-a întamplat cu fiecare dintre ei și unde s-a întâmplat”). Patru agenți de-ai săi au fost capturați separat și uciși prin injecții letale sau arși în cuptoare.

Cazul Violettei Szabo, care a fost torturată și împușcată, a devenit celebru. La fel cazul Odettei Sansom, care a refuzat să vorbească, chiar și atunci când Gestapo-ul i-a smuls unghiile de la picioare una câte una…

Mărturiile ei au fost folosite (și) la condamnarea acuzaților din Procesul de la Nürnberg. În baza mărturiilor pe care le-a consemnat, la Auschwitz, comandantul Rudolf Hess a fost judecat și condamnat. A fost profund impresionată de reacția ofițerului nazist când completul de judecată a menționat ca aproximativ 1.5 milioane de persoane au fost ucise doar în acest lagăr: „Oh, nu”, a spus el, ofensat, „au fost 2.345.000 de persoane”.

După 10 ani de activitate în spionaj, Vera Atkins s-a retras în 1947 și s-a stabilit în Winchelsea, Sussex, într-un sat din sudul Angliei. Vera și-a trăit viața într-o discreție absolute [4], iar numele ei a rămas necunoscut până în anul 2000, când a murit la data de 24 iunie 2000, în localitatea britanică Hastings, Sussex , la vârsta de 92 de ani, după o lungă, complexă și aventuroasă viață trăită pe acest pământ.

Existența Verei a fost învăluită într-o aură de mister. O discreție absolută i-a înconjurat trecutul și adevărata față. Puțini au ştiut cine era cu adevărat. Nu i-a plăcut prim planul. A refuzat să fie personaj în cărți de istorie sau în filme (activitatea ei a inspirat subiectul unui film realizat in 1951, care a avut ca titlu numele ei). Niciodată nu a avut intenția de a-si scrie memoriile, dar a dat câteva interviuri cu privire la experiențele personale ca agent secret in cadrul SOE.

1 2 3 4 5 6
Share.

About Author

„Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”

Leave a Reply

Powered by themekiller.com