SFÂNTUL VALENTIN – între legendă și adevăr

0


Începând cu 1979, o editură britanică a produs felicitări de Sfântul Valentin care conțineau sugestii de texte de dragoste, pentru tinerii care nu aveau imaginație să compună propriile mesaje. Astfel a apărut și tradiția schimburilor anonime de biletele.
Câți dintre cei care serbează Valentine’s Day cunosc cine a fost Sf.Valentin?
Sărbătoarea Sfântului Valentin, cu tot ceea ce înseamnă ea în ziua de astăzi, nu s-a născut la americani, englezi sau francezi. În ciuda părerii generale, legendele care stau la baza explicării acestei sărbători spun ca Valentin își trage rădăcinile de la romani, din perioada creștinării acestora (secolul III).
Despre acest Sfânt circulă mai multe legende.
Potrivit unei dintre ele, Sfântul Valentin s-a născut în anul 175, la Interamna (Terni de astăzi, în regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de către Papa Victor I, în anul 197. Remarcabil propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni și vindecător, a fost foarte iubit de către credincioșii săi. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Când s-a îmbolnăvit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmând sfatul lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boală care îi schimonosea și îi contorsiona cumplit trupul. După ce Sfântul Valentin a petrecut o noapte în rugăciune, Cherimon, complet sănătos, s-a arătat înaintea filosofului Craton, tatăl său. Atunci s-au botezat Craton și toată casa acestuia, împreună și cu trei discipoli ai lui. Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuțiilor împăratului Marc Aureliu. Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopții, pentru a se evita răscoala populației din Terni. Trei dintre discipolii lui Craton: Procul, Efiv și Apolonie, au fost și ei uciși împreună cu Sfântul Valentin [3].
Nimic din viața acestui sfânt ierarh mucenic nu se aseamănă cu versiunea vehiculată astăzi pe internet – nu găsim în viața sa nici cununii tainice, nici declarații de dragoste.
O altă legendă este legată de domnia împăratului roman Claudiua al II-lea [4]. El a vrut o armată puternică, dar majoritatea bărbaților romani nu doreau să meargă la luptă. Împăratul s-a gândit că, în locul luptei, bărbații preferau să stea acasă cu soțiile și copiii lor. În consecință, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte ca niște adevărați soldați.
Valentin, care era un preot creștin, credea că dreptul oamenilor de a sa căsători era dat de Dumnezeu iar Claudiu nu avea dreptul să-l interzică. Luptând împotriva acestei legi nedrepte el a căsătorit în secret cupluri (motiv pentru care a rămas în istorie drept protectorul îndrăgostiților), cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi depistat de împărat. (În realitate atribuţia Sf.Valentin la cununiile în taină ale tinerilor este doar o legendă apărută în evul mediu în Anglia şi Franţa şi rămîne doar o legendă).
Aflând care este situația de fapt, împăratul s-a înfuriat și a dat ordin să fie arestat, apoi condamnat la moarte. Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat scriind „Adu-ți aminte de Valentin al tău” [5]. De aici si obiceiul de a trimite in aceasta zi astfel de mesaje [6].
Valentin a fost probabil executat/decapitat pe 14 februarie (în ziua sărbătoririi Zeiţei Iuna) în anul 269 sau 270.
Nu se cunosc toate detaliile legate de viața sfântului Valentin și nu se știe dacă legenda are o baza istorică reală!
O altă legendă schimbă contextul, dar păstrează esența: Valentin a fost un deținut roman care s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, o tânără care i-a fost alături în perioada grea a încarcerării sale. Înainte de moartea sa, Valentin i-a scris tinerei o scrisoare, pe care a încheiat-o cu sintagma: „Valentin-ul tău”, formulare care a devenit foarte populară și este reprezentativă pentru sărbătoarea iubirii. Se presupune că data de 14 februarie a coincis fie cu moartea, fie cu îngroparea sa.
În fine, potrivit unei alte legende, Sfântul Valentin a fost salvatorul creștinilor ținuți în condiții foarte aspre în închisorile romane.
Versiunea oficială susține că sărbătorirea Sfântului Valentin ca ocrotitor al îndrăgostiților a fost un tertip al Bisericii de la Roma, care a dorit să combată sărbătoarea păgână Lupercalia. Pe 14 februarie începeau ritualurile dedicate zeiței Juno, divinitatea care domnea peste celelalte zeițe ale cerului. Istoria spune că ritualurile acestei sărbători implicau atingerea femeilor romane cu piei de capră înmuiate în sângele proaspăt al animalelor sacrificate. Apoi, femeile își plasau numele într-o urnă din care cavalerii își alegeau partenerele pentru anul următor, metodă de împreunare condamnată de Biserică. De aceea, Papa a decis ca ritualul păgân sa fie înlocuit cu sărbătoarea iubirii, cunoscută până în ziua de azi ca ziua Sfântului Valentin.
În ziua de 14 februarie, se comemorează şi doi martiri cu numele Valentin!
Deoarece în Evul Mediu se credea că, în această zi, păsările, simţind apropierea primăverii, începeau să-şi facă cuiburile, s-a considerat că sărbătoarea Sfântului (Sfinţilor) Valentin este începutul redeşteptării anuale la viaţa nouă, deci a iubirii dătătoare de viaţă. Sfântul Valentin a devenit patronul logodnicilor.
Dar care Valentin?
Oare preotul din Roma, care a fost martirizat în anul 269/270? Sau episcopul de Terni, care a avut aceeaşi soartă glorioasă cinci ani mai târziu?
Cel dintâi ne este prezentat ca un prieten al împăratului Claudiu Gotul, care l-a interogat personal în cadrul procesului. Răspunsurile limpezi şi convingătoare ale lui Valentin au răscolit şi gândurile împăratului; îndreptându-se către publicul ce era de faţă, a spus: „Ascultaţi vorbele înţelepte ale acestui om”. A fost totuşi condamnat la moarte, deoarece, între timp, l-a convertit la credinţa creştină pe însuşi prefectul Asteriu şi pe toată familia lui. Martirul a fost înmormântat lângă Via Flaminia, unde s-a ridicat şi o biserică dedicată lui.
Al doilea Valentin, episcopul de Terni, în timpul unei treceri prin Roma, i-a adus la credinţa creştină pe un filosof renumit, Cratone, şi pe trei tineri ucenici ai săi atenieni; acest zel l-a pus în primejdie de a fi uşor denunţat de către păgâni. Într-adevăr, episcopul a fost denunţat şi adus în faţa tribunalului, care l-a condamnat la moarte prin tăierea capului. Cei trei tineri convertiţi i-au dus trupul neînsufleţit la Terni, unde a fost primit cu mari onoruri de către înfloritoarea comunitate creştină de acolo.
Legendele au fost însă cele care l-au făcut pe Sfântul Valentin [7] foarte popular în Anglia, Franța și SUA (foarte răspândită în ţările anglo-saxone). În ciuda faptului că rădăcinile sărbătorii se regăsesc în tradițiile strămoșilor romani, faptul că englezii și americanii au fost primii care l-au asociat cu sărbătoarea iubirii provoacă reticența în rândul unei mari părți a românilor. De aceea, rămâne la alegerea impetuoșilor îndrăgostiți dacă decid să ignore obiecțiile naționaliștilor, sau merg pe ideea că își respectă rădăcinile romane și…își sărbătoresc iubirea, indiferent de ce origini are Valentine’s day.

NOTE
Există dovezi istorice privind viața acestui sfânt. Arheologii au descoperit o biserică antică și un mormânt care poarta numele Sfântului Valentin, iar rămășitele sale se află acum în Biserica Sfântul Praxedes.
2 Chaucer a fost primul mare poet care a scris în limba engleză, cea mai cunoscută lucrare a sa este „Povești din Canterbury”.
3 Părticele din moaștele Sfântului Mucenic Valentin se găsesc la Biserica Delea-Noua Calist din București. Sfintele Moaște au fost primite în dar de la Episcopia din Terni, Italia, în 2005.
4 Marcus Aurelius Claudius Gothicus (cca.214 – ianuarie 270), cunoscut drept Claudius II, a condus Imperiul Roman pentru mai puțin de doi ani (268 – 270). Claudius II prigonea creştinii şi se conducea în viaţă de cărţile sibiline. Sf.Valentin a fost canonizat de Biserica Catolică pentru propovăduirea creştinismului în rîndul tinerilor în timpurile lui Claudius II.
5 O altă variantă susține că în temniță a vindecat-o pe Iulia, fiica temnicerului Asterius, de care se pare că a fost îndrăgostit. Fiind condamnat la moarte, în drum spre locul execuției i-a scris iubitei sale o scrisoare pe care a semnat-o „Al tău Valentin” – considerat primul „bilețel de dragoste”. „Tradiția” este acum dusă mai departe de îndrăgostiții din întreaga lume, însă bilețelele nu mai au acum trista semnificație a unui mesaj de rămas bun.
6 La sfârșitul secolului al XVIII-lea au început să se înlocuiască scrisorile de mână ale îndrăgostiților cu felicitări printate. Cea mai veche felicitare de Valentine’s se află expusă în British Museum. Prima felicitare de acest fel a fost comercializată în 1840 de către Esther A. Howland, supranumită și „mama Valentines-ului”.
7 Valentin este un nume latinesc, format din participiul prezent al verbului valeo – valere = a se simţi bine, a fi în putere. În lumea anglo-saxonă, numele Valentin este sinonim cu Sweetheart – „îndrăgostiţi”, şi este atribuit felicitării pe care îndrăgostiţii şi-o trimit în ziua de 14 februarie.

1 2
Share.

About Author

„Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”

Leave a Reply

Powered by themekiller.com