Ai fi surprins să știi de câte ori plânge o mamă stând în mașina ei, în baie sau când alții dorm.
Uneori o face în timp ce face curat în casă sau în orice alt colț fără ca ceilalții să observe.
Plânge, pur și simplu din cauza neputinței.
Pentru acea oboseală extremă care cuprinde uneori mamele ce dau totul pentru ca totul să fie bine.
Mamele plâng singure, pentru că nu vor ca nimănui să îi fie milă de lacrimile ei.
Totuși, acea mamă ori de câte ori își arată din nou chipul arată normal. Ea, încearcă să le ofere copiilor săi cea mai luminoasă față și cel mai mare zâmbet, ca și cum totul ar fi în regulă.
Lumea nu va observa că se simte tristă, uneori chiar sufocată.
Mama, este cea mai puternică și rezistentă ființă umană din lume și nu există nicio îndoială că are daruri ce justifică de ce Dumnezeu i-a dat o muncă atât de sublimă… aceea de a fi cea care primește suflete în acest plan și le însoțește până când nu îi mai rămâne nicio putere și tot mai poate un pic.
Adesea, în adâncul nopții tăcute, când stelele strălucesc ca mărturie a tăriei ei, mama își găsește alinarea în râurile nevăzute de lacrimi. În ciuda aparențelor, în spatele zâmbetului ei strălucitor se ascunde o poveste de sacrificii și curaj. În singurătatea ei, rămâne o eroină nevăzută, sculptând în fiecare zi nu doar destinul copiilor ei, ci și o femeie puternică, a cărei iubire transcendentală depășește orice limită.